Urasc iubirea. Urasc momentele frumoase ce tin de ea. Urasc serile petrecute impreuna, plimbarile prin parc, tinutul de mana, saruturile pasionale and all this shit. Le urasc... poti intelege asta?Eu cred ca nu ptr ca esti la fel de prost
/proasta ca mine. Macar eu realizez ca sunt proasta si poate poate fac ceva. Adica trebuie ca sunt obligata. Vorba aia: daca prostia ar durea multi ar tipa...si ce ar mai tipa...imagineaza ti doar!De ce o urasc?Ptr ca am devenit plastilina...nu 100%, dar nici mult nu mai aveam..
Din pacate iubirea doare la fel ca si prostia, avand in vedere ca ele merg mana in mana.
Iubirea te face sa traiesti in prostie, sa ti placa prostia si chiar sa ajungi sa o iubesti si sa nu mai poti trai fara ea. Pentru ca ea devine starea ta naturala. Unii ar numi o vulnerabilitate
eu ii zic prostie! Si sunt 1000 de motive pentru care e asa...nu cred ca are rost sa ti le spun pentru ca daca ai sa cauti vreodata raspunsul la intrebarile tale stii ca ai sa le gasesti si atunci nu le mai cauti...pentru ca TI E FRICA!ti e frica de ce ai sa gasesti..iubirea te face usor de cotropit,
usor de modelat si toate astea devin dintr o data asa de frumoase incat chiar ajungi sa crezi ca paradisu a venit pe pamant, cel putin pentru tine, iar apoi cand se termina face schimb cu iadul...haios nu?asa ziceam si eu:D.Am ajuns sa fac chestii care nu as fi crezut in viata mea ca am sa le fac asa ca
eu va zic: nu mai bagati mana in foc pentru nimeni, nici macar pentru voi! Am ajuns sa fiu, sa ma port cum nu am crezut ca o sa se intample prea curand.Am ajuns sa inspir si sa expir dragoste.Am ajuns sa mi placa serile petrecute impreuna plimbarile prin oarc serile vorbite la telefon.Am ajuns sa le iubesc si chiar sa ajung dependemta
de ele!Am ajuns sa vreau sa se intample toate astea zi si noapte stand cu sufletul la gura si imaginadu mi cat de frumos va fi a doua zi, chiar daca faceam aceleasi lucruri banale care pentru mine atunci erau totul...iar acum nu mai am nimic...am dat totul ca sa nu mai am nimic.Defapt gresesc.. nu am dat chiar tot ptr ca nu am avut ocazia, dar am vrut din tot sufletul!
Fiecare vorba fiecare lucru dragut spus ma ungea pe suflet si ma topea in adancul meu, iar fiecare vorba rautacioasa aruncata sau nu la intamplare fie o discutie in contradictoriu, o cearta banala sau nu ma faceau sa cad in cele mai mai mari tristeti pe care le am trait simtit si experimentat vreodata...dar ca sa revii la loc trebuie sa contientizezi totul...
Asa ca eu va zic iubiti din tot sufletul, fiti prosti pana la capat si dati cat puteti de mult!Nu o sa va para rau! O sa va dati seama dupa ca daca nu a fost sa fie, macar nu a fost din vina voastra!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
ar fi fost anormal daca nu te contraziceai singura pana la urma:))e f tare postul.de ce? pentru ca esxprima exact starea ta.banuiesc ca personajul in cauza nu stie ca ai blog,pt ca altfel nu ai fi postat tu ceva care sa iti dauneze integritatii onoarei.rux.exista undeva(undevaaaaa departeeeeee)un final si pentru oamenii tristi,mereu tristi,asa ca noi.oricum.e buna incheierea,adica sunt de acord cu ea:)lasa...trece...dar si sa nu iubesti niciodata...atunci la ce mai trece daca nu are ce sa vindece?
iubirea vrea sa fie ca un brad,dar tragic sfarseste ca un pom normal...si ramane fara frunze...singura,moarta,goala...pana la primavara...daca nu degera iarna:))
Trimiteți un comentariu